Împăratul dac şi cei 40 de mucenici din Sevastia


« Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri. » (Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel)

Philippi, colonie romană înfiinţată de Antoniu, centru al romanităţii  din Balcani. Şi, după mărturia apostolului Pavel, primul cap de pod al creştinismului în Balcani. Iar Legiunea a V-a Macedonica a fost printre cele care au cucerit Dacia, la două generaţii după ce Pavel îi convertise pe filipeni. Romanii din Philippi sunt cei mai siguri strămoşi creştini de limbă latină ai poporului român.

Iar dacii au fost ultimii anticreştini din Balcani. Astă-vară am trecut pe lângă ruinele de la Gamzigrad (aproape de Zaječar, cel mai mare oraş din zona Timocului) ale oraşului Felix Romuliana, întemeiat de împăratul Galeriu la începutul secolului IV şi numit astfel în cinstea mamei sale, Romula. Romula era mare preoteasă a unui cult păgân şi era dacă. Galeriu şi-a afirmat fără echivoc mândria de a fi dac.

Ce legătură are Galeriu cu cei 40 de mucenici din Sevastia? Galeriu a fost iniţiatorul ultimei mari persecuţii împotriva creştinilor. Istoria îl pune în faţă pe Diocleţian (cumva pe drept, pentru că el era numărul 1 in cadrul tetrarhiei care conducea Imperiul), dar iniţiatorul persecuţiei a fost cezarul său, Galeriu. Iar Liciniu, împăratul care a ordonat executarea celor 40 de soldaţi creştini din Sevastia, a fost urmaşul ales de Galeriu.

Penultimul mare persecutor al creştinilor a fost dac.

24 de zile in Balcani (2): Stara Planina


DSCF1800Balcanii (Stara Planina = Muntii Bătrâni) nu sunt frumosi, dar imi dau impresia ca sunt intr-un loc familiar si sigur; nu sunt mareti, cu nasul pe sus (cum imi par adesea Carpatii Meridionali), mai degraba par mereu la ora siestei.

De la miezul zilei pana spre seara, am mers de-a lungul Balcanilor, de la Loveci la Niš, trecând prin Sofia.

La frontiera cu Serbia asteptăm mai mult de o ora. Uitasem că mai există si astfel de frontiere. (Ultima data am mai stat atat de mult la o granita, acum 10 ani, intre Slovacia si Cehia).

Primul oras din Serbia se numeste inca Dimitrovgrad. Tito l-a numit astfel in onoarea conducatorului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov. Ironia istoriei: desi populatia de origine etnica bulgara este majoritara in aceasta localitate si cei mai multi dintre ei ar vrea sa revina la vechiul nume, Ţaribrod (Цариброд), majoritatea locuitorilor au optat, intr-un referendum, pentru a ramane asa cum a hotărât Tito.

Sunt un balcanic


Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.

Pe-al nostru steag e scris unire!


Nefericit ales titlul campaniei « E scris pe tricolor unire ».

Titlul original al cantecului era « Pe-al nostru steag e scris unire! »

Pe muzica lui Ciprian Porumbescu, au fost puse in timpul comunismului versuri noi, « revolutionare », si a rezultat « E scris pe tricolor unire ».

Foarte frumoasa melodie a lui Porumbescu este cantata de 100 de ani ca imn national al Albaniei. Pe versuri de Aleksander Stavre, nemodificate (poezia a fost publicata prima data intr-un ziar albanez din  Sofia si a aparut in volumul Vise si plansete la Bucuresti, unde autorul si-a trait cea mai mare parte a vietii  ). La Multi Ani, Albania!

[Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile…]


Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile/ comme un ruisseau qui n’ira pas jusqu’à la mer.

(Alain BosquetSonnets pour un fin de siècle, Gallimard, 1980)

Aici puteți citi sonetul Pluie (Ploaie), în care Micul Paris apare chiar în inima (versurile 7 și 8) acestei muzici pluviale, a cărei uvertură se scrie pe cerul piețelor de fructe ale Barcelonei, iar finalul rămâne suspendat deasupra Salamancăi. O traducere a întregului sonet – aici.