San Marino, acest pitic uriaş


O ţara vizitată într-o după-amiază. O ţară pe care literalmente o poţi cuprinde cu privirea. Dar nu m-aş mai hazarda de acum încolo să spun că San Marino e un stat pitic. E un pitic uriaş (mi-a venit în minte încântătoarea carte a copilăriei mele – « Cipi, acest pitic uriaş« ). Are o istorie remarcabilă (am început să scriu despre asta pe blogul Regatul României aici) – 17 secole de existenţă neîntreruptă! Cunoaşte o dezvoltare economică impresionantă – un PIB de peste 60 000 $ pe cap de locuitor (e mereu undeva în primele 10 ţări din lume la acest capitol). Are o societate bine aşezată cu o rată a criminalităţii aproape nulă (închisoarea are 12 locuri, dintre care doar unul este ocupat în acest moment!).

San Marino nu mai e azi un loc greu accesibil invadatorilor. E un loc larg deschis turiştilor, pe banii cărora se dezvoltă în bună măsură această ţară. Există autocare ce pleacă din Rimini din oră în oră, de la 7 dimineaţa la 7 seara, iar de intors din San Marino, te poti intoarce şi la 12 noaptea.

Acum, o întrebare capcană: care credeti ca e principala limba vorbita în oraşul (capitala) San Marino, in august? Răspunsul greşit e italiana. Să facem nişte mici calcule: oraşul are vreo 4000 de locuitori, dintre care cel putin trei sferturi sunt în vacanţă. Parcarea pentru maşinile individuale e uriaşa, pe mai multe niveluri, iar prin parcarea de autocare se perinda cel putin 10 autocare pe oră. Aşadar, răspunsul corect este: limba rusă. Dar şi cu româna te descurci: n-am făcut nici 20 de paşi că o binevoitoare (văzându-ne un pic dezorientaţi) ne-a dat toate informaţiile de care aveam nevoie într-o frumoasă limbă românească.

Anul ăsta nu o să mai povestesc cronologic, ci prin asociere liberă. Pentru că 3 septembrie e Ziua Naţionala a Republicii San Marino, am început cu după-amiaza zilei de 25 august, când am vizitat acest stat pitic, dar voinic.

Paradoxurile libertăţii


Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

…………………………………………………….[continuarea aici]

Cartea săptămânii (VIII)


coperta1 Viaţă şi destin a fost publicat in 1980, in Elvetia, la doua decenii de la terminarea lui si la 16 ani de la moartea autorului.

Cartea a fost publicata, 8 ani mai târziu, cu suprimarea anumitor pasaje, si in Uniunea Sovietica gorbaciovista. Statul sovietic a disparut trei ani mai tarziu; atunci cand manuscrisul romanului Viaţă şi destin fusese confiscat de KGB, secretarul adjunct al CC al PCUS spusese ca ar trebui sa ramana la secret pentru vreo doua-trei sute de ani, dar istoria a vrut ca statul sovietic sa dispara in doua-trei decenii.

Vasili Grossman este ceea ce as numi un umanist radical; el denunta tendinta inerenta a oricarui stat de a deveni totalitar; denunta, de asemenea, puterea nociva a ideologiilor.

« Pe când Cehov a spus: Dumnezeu sa se dea la o parte, asa-numitele idei progresiste sa se dea la o  parte, noi sa incepem cu omul, sa fim buni, atenti fata de om, oricine ar fi el – arhiereu, taran, fabricant, milionar, ocnas din Sahalin, ospatar; sa incepem prin a respecta, a intelege, a iubi omul, fara asta nu vom realiza nimic. » (p.287)

Si Vasili Grossman scrie bine. Cele aproape 900 de pagini ale romanului iti par prea putine dupa ce te obisnuisei cu vraja tesaturii de destine mari si marunte.

Si sunt aproape sigur ca in aceste sute de pagini lipseste cuvantul ură. Desi prezinta SS-isti si evrei mergand spre camerele de gazare, gardieni si deportati in gulag, bombardamente distrugatoare si oameni care mor de foame sau frig, vocea autorului ramane ingaduitoare cu oamenii, asa cum sunt.

17 septembrie 1939: încă o zi în care Polonia nu a murit


« Polonia  încă nu a murit/ Atâta timp cât noi vom trăi/ Ce ne-au luat străinii prin forţă/ Cu sabia vom lua înapoi.// » (Mazurek dąbrowskiego)

Asa începe imnul national a Poloniei. O tara care a fost stearsa de 4 ori de pe harta, un popor care nu a putut fi sters din istorie. Pentru ca e un popor format din oameni liberi, nu din supusi ai unui stat. Iar statul valoreaza ceva doar daca le asigura mai bine libertatea si onoarea. Statul serveste cetateanul, nu invers. Incepand din secolul al XIV-lea, societatea poloneza s-a consolidat continuu, chiar daca asta a insemnat adesea o slabiciune relativa a statului.

« Sa punem intre noi fraternitatea si intelegerea si Dumnezeu ne va arata un conducator », se spune in acelasi  Mazurek dąbrowskiego, dar asta nu insemna un consens silit; incredibil, dar adevarat, hotararile Seimului (Parlamentul Poloniei medievale) se luau doar prin consens; si mai incredibil pentru secolele XVI – XVIII, cand in Europa infloreau regimuri absolutiste, fiecare dintre cei peste 1 milion de cetateni ai Republicii (desi avea un rege, tara se numea Rzeczpospolita – Republica) avea dreptul de veto liber fata de orice decizie la care nu fusese parte (adica avea dreptul sa nu se supuna unei legi votate fara acordul sau).

Un istoric român spunea ca la noi a fost valorizat prea mult statul si prea putin pretuita dezvoltarea societatii. Ca am avut timp de secole prea mult stat si prea putina societate. Polonia a adoptat formula inversa: o societate puternica si sanatoasa a fost pretuita mult mai mult decat puterea statului. Si Polonia inca nu a murit.

La 17 septembrie 1939, cand polonezii se bateau inca pentru Varsovia cu armatele lui Hitler, Stalin a ocupat jumatatea rasariteana a Poloniei. Ofiterii polonezi luati prizonieri de sovietici au fost ucisi la Katyn. Non omnis moriar.