Căutarea fericirii


« We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness. — That to secure these rights, Governments are instituted among Men, deriving their just powers from the consent of the governed, — That whenever any Form of Government becomes destructive of these ends, it is the Right of the People to alter or to abolish it, and to institute new Government, laying its foundation on such principles and organizing its powers in such form, as to them shall seem most likely to effect their Safety and Happiness. » (IN CONGRESS, JULY 4, 1776 – The unanimous Declaration of the thirteen united States of America)

In mod surprinzator, documentul fondator al primei republici democratice a lumii moderne vorbeste despre fericire. De fapt, nu chiar despre fericire, ci despre cautarea acesteia (« pursuit of Happiness »); si nu despre asigurarea fericirii, ci despre « organizarea puterilor guvernarii astfel incat ele sa para apte sa influenteze [pozitiv] Fericirea si Siguranta [cetatenilor] ».

Asadar, dreptul la cautarea fericirii este inscris printre drepturile naturale ale omului de catre parintii fondatori ai Statelor Unite. Exista multe traduceri grabite care propun varianta « dreptul la fericire »; asta ar presupune o obligatie a celorlalti de a-mi garanta fericirea (un drept nu face doi bani daca altii nu sunt obligati sa mi-l respecte); nu se poate impune vreodata o asemenea obligatie – ar fi o atingere grava adusa libertatii fiecaruia. In schimb, obligatia generala de a nu impiedica si chiar de a favoriza cautarea fericirii este o conditie realista, care optimizeaza raportul libertatii cu egalitatea (vazuta ca egalitate de sanse).

Nu avem un drept la fericire. Vrem doar sa fim lasati sa o cautam.