[Nu ţintiţi spre succes]


“Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întamplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicaţie a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – şi aceasta este valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi si să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung – repet: pe termen lung! – succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el.” (Viktor E. Frankl)

Peştişorul de aur şi cele 4 frici


Ştiţi că, de fapt, peştişorul de aur i-a îndeplinit pescarului 4 dorinţe, nu 3? Numai că îndeplinirea celei de-a patra a anulat efectele celei de-a treia, care, la rândul ei, anulase efectele primelor doua dorinţe. Dacă ne uităm şi mai bine vedem că doar ultima (a patra, bonus de la peştişor!) e dorinţa pescarului, celelalte sunt dorinţele nevestei.

… restul poveştii cu cele 4 frici (de eşec, de abandon, de succes, de frică) – aici

Ultima bruma


“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…