Les origines de l’esprit: la merde


DÉJECTION

Excréments ; leur rapport avec le corps de l’homme, avec ses idées et ses passions.

L’homme n’a jamais pu produire par l’art rien de ce que fait la nature. Il a cru faire de l’or, et il n’a jamais pu seulement faire de la boue, quoiqu’il en soit pétri. On nous a fait voir un canard artificiel qui marchait, qui béquetait ; mais on n’a pu réussir à le faire digérer, et à former de vraies déjections.

Quel art pourrait produire une matière qui, ayant été préparée par les glandes salivaires, ensuite par le suc gastrique, puis par la bile hépatique, et par le suc pancréatique, ayant fourni dans sa route un chyle qui s’est changé en sang, devient enfin ce composé fétide et putride qui sort de l’intestin rectum par la force étonnante des muscles ? (…)

Sa merde commence à se former dans le duodénum quand ses aliments sortent de son estomac et s’imprègnent de la bile de son foie. Qu’il ait une diarrhée, il est languissant et doux, la force lui manque pour être méchant. Qu’il soit constipé, alors les sels et les soufres de sa merde entrent dans son chyle, portent l’acrimonie dans son sang, fournissent souvent à son cerveau des idées atroces.

Pe scurt, Voltaire , pentru a ne lumina cu privire la inexistenta unui suflet imaterial, ne spune cam asa:

  1. Ca s-au mai vazut rate artificiale care sa mearga sau chiar sa macane, dar nu unele care sa digere si sa produca excremente adevarate.
  2. Ca arta de a produce fecale e inca inaccesibila (implicatia fiind ca daca am stapani-o am putea manipula mintea, cum va detalia, de altfel, mai jos)
  3. Ca daca ai diaree esti fara vigoare, bland, prea lipsit de forta pentru a fi rau.
  4. Ca daca esti constipat, « atunci sarurile si sulfurile din fecale intra in limfa si duc acreala in sange, furnizand adesea creierului idei atroce ».

Gulliver în țările sufletului: Lilliput


Cum spuneam (aici), Călătoriile lui Gulliver îmi par centrate pe un discurs teologico-moral despre suflet şi corp, despre formă şi substanţă, despre destin şi liber arbitru.

Călătoria în Lilliput  este povestea unui naufragiu la țărmul dintre suflet și corp. Iată trei imagini sugestive în acest sens.

1. Gulliver legat în timp ce dormea

Tied up Gulliver holds a Lilliputian

« Se pare că din prima clipă când am fost descoperit dormind pe țărm, după naufragiu, împăratul a fost înștiințat printr-o ștafetă și a hotărât în Consiliu să fiu legat în chipul arătat (lucru care s-a petrecut noaptea, în timp ce dormeam), să mi se aducă mâncare și băutură din belșug și să se construiască o mașină care să mă transporte în capitală. »

Legăturile sunt nişte fire subţiri pentru Gulliver, dar ruperea lor presupune efort şi durere. În plus, piticii par să fie dispuşi să îi dea să mănânce şi să bea din belşug. Evitarea suferinţei şi căutarea plăcerii – iată principiul după care piticii (atomii materiali) îl domină pe Omul-Munte (sufletului robit de patimi).

2. Gulliver cazat într-un templu părăsit

Image result for gulliver temple

« În locul unde se oprise căruța, se ridica un vechi templu, socotit cel mai mare din întreaga împărăție. Cu câțiva ani în urmă, fiind pângărit de un omor nefiresc,[…] templul era acum socotit un lăcaș profanat. Se hotărî ca eu să locuiesc în acest edificiu. Marea poartă dinspre miazănoapte avea o înălțime de vreo patru picioare, așa că mă puteam strecura cu ușurință. »

Credeţi că pastorul Swift nu avea în minte zicerea paulină «că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi»? Lilliputanii oferă sufletului un templu profanat. Iar templul acela arată ca o cuşcă pentru Gulliver – «marea intrare» are mai putin de 1,20 m, asa că intră şi iese câineşte. Şi tot ca un câine e legat cu lanţ de un stâlp al acestui templu al materialităţii.

3. Gulliver ca arc de triumf pentru armata liliputană

« Majestatea sa dădu poruncă, sub amenințarea pedepsei cu moartea, ca în timpul marșului, fiecare soldat să se poarte cât mai cuviincios față de mine; ceea ce nu i-a împiedicat pe câțiva ofițeri tineri să-și arunce ochii în sus în timp ce treceau pe sub mine;  și, ca să spun adevărul, pantalonii mei erau într-un hal fără de hal, încât au stârnit râsete și uimire.

Râsete şi uimire în faţa acestui suflet care serveşte de minune ca decor pompos pentru defilarea pulsiunilor primare, dar lasă să i se vadă părţile ruşinoase.

Mai e un detaliu interesant în această călătorie în Lilliput: deşi are ochelarii la el, Gulliver nu îi foloseşte niciodată pentru a vedea mai bine această lume minusculă (dar îi foloseşte la alte lucruri – să se apere de săgeţi, de exemplu)…

(va urma)

Antologia poeziei erotice: Gabon


Multe feluri de a săruta lumina

de Aida Touré

Amanţii în linişte stau împreună,
în acord cu rafinata
tăcere ce-o aduce Iubirea,
se ascultă unul pe altul
cu cealaltă Ureche,
larg deschisă, nemişcată şi subtilă,
pierduţi într-a lor Lume,
conturând tot mai precis
murmurul sufletului lor:
“Bine ai venit aici în mine,
Mi-a fost dor de tine
toată viaţa!
Am un secret:
Eu ştiu multe feluri
de a săruta Lumina
care te-a făcut

(originalul aici)

 

Privirea e poarta sufletului, dar vocea e cheia


…………………………………………………………………………………………..

Nu putem stoca imagini în memoria de lungă durată, le putem păstra doar codificându-le în simboluri. Pentru simboluri şi istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena îşi lăsase cuvintele în adâncul mării, acolo unde nicio ancoră nu poate ajunge. E mută, iar prinţul construieşte povestea doar cu vorbele lui. Şi îi dă rolul de “cea mai buna prietenă”, confidenta dragostei lui la distanţă pentru fata de la mânăstire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” îşi spunea Mica Sirena când erau petreceri la palat şi ea ar fi putut cânta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa facă: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumoşi şi dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la uşa prinţului.

………………………………………………………………………………………………

Puteţi citi începutul şi sfârşitul acestei poveşti reciclate aici

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf
“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

Nu putem stoca imagini in memoria de lunga durata, le putem pastra doar codificandu-le in simboluri. Pentru simboluri si istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena isi lasa cuvintele in adancul marii, acolo unde nicio ancora nu poate ajunge. E muta, iar printul construieste povestea doar cu cuvintele lui. Si ii da rolul de “cea mai buna prietena”, confidenta dragostei lui pentru fata de la manastire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

Aforisme antimoderne


« Cea mai mare eroare modernă  nu este in teza Dumnezeului mort, ci în convingerea că diavolul este mort. »

« Masinile moderne devin pe zi ce trece tot mai complicate, iar omul modern devine cu fiecare zi mai elementar. »

« Exista un analfabetism al sufletului pe care nu-l vindeca  nicio diplomă. »

« Adevarul e atat de subtil ca nu inspira niciodata atata incredere ca o teza gresita. » 

« Refuzul de a te minuna e semnul fiarei. »

(Nicolás Gómez Dávila – filosof crestin columbian, 1913 – 1994; l-am descoperit gratie unei postari a domnului Gabriel Săvulescu – aici)

Până când somnul ne va despărţi


Când dorm, priveşte-mă bine,
Căci sufletul meu nu-i aici,
Ce vezi e parte din tine,
O parte din dor şi din frici.
Ce vezi e o parte din mine
Ce n-o voi şti niciodată,
Voal ce se rupe sau ţine
Sub ochii tăi care caută.
De caută părul de zână
Şi ochi cu murmur albastru,
Părul de aur e-n beznă
Şi-nchis e ochiul măiastru.
Poţi să mă ţii învelită
În priviri ce nu le voi şti?
Mă poţi iubi dezgolită
De vise ce nu le vei şti?