Naşterea cuvintelor şi naşterea prin cuvânt


Copilul vine pe lume cu o foarte mare sensibilitate pentru vocea umană. Prin auz încearcă să construiască semnificatii. […]

Dacă adultul vorbeşte cu copilul folosind doar limbajul cotidian, punând accentul pe espresii ca « Vino aici », « Tine-te de asta » şi « Nu atinge aia », e ca şi cum ar da doar comenzi, fără să lase spatiu pentru procesul de ascultare, care nu mai are loc în aceste situatii. În timpul lecturii are copilul posibilitatea să audă şi acest timp e fundamental.  […]

Vorbirea cotidiană e săracă. Avem obligatia de a da copiilor şansa de a profita la maxim de posibilitătile textelor poetice si literare.[…] Ne  naştem de două ori: o dată biologic şi încă o dată psihologic, iar limbajul e matricea simbolică pe care se construieşte subiectul.[…]

În copilărie suntem afectati de conflicte oribile si puternice, pe care nu le întelegem si pe care adultii le ignoră: fricile sunt incomensurabile, furiile sunt cutremurătoare şi chiar periculoase, iar tristetea, teribilă. Cu toate că aceste senzatii sunt incorporate de la vârste mici, ele încă nu sunt centrate cultural. Astfel că, fără lectură, nu ştim cum să ne gândim la ele.[…]

Cărtile bune pentru copii sunt acelea care vorbesc cu ei, nu despre ei.[…] Astfel, ei vor întâlni în cărti o reprezentare a propriei lor vieti interioare. Textul îi va ajuta să se simtă înteleşi. O altă recomandare e să nu lucrăm cu opere mult prea simple. Mai bine optăm pentru acelea bine construite, care nu se lasă interpretate definitiv şi pot fi recompuse mereu. […]

Persoanele generoase sunt capabile să facă un fel de regresie: să permită copilului ce-au fost odată să-i vorbească  celuilalt copil care stă acum si aici dinaintea sa.[…] La fel de important este să nu îl perturbăm din ascultare cu rezumarea textului sau explicându-i-l cuvânt cu cuvânt.[…]

Cartea e un obiect care are nevoie de contactul cu o fiintă umană pentru a se transforma într-un obiect de cultură. În acelasi timp, una dintre functiile lecturii în prima copilărie e să permită copilului să depăşească stadiul de subiect fizic şi să  aibă acces la cultural.

 (Evelio Cabrejo-Parra)

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina


de Savatie Baştovoi

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina,

Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna

Şi frigul şi-ar întinde pletele subţiri

Ca o văduvă tînără care-şi plînge iubitul.

 

Nimic nu este mai rău decât minciuna

Cînd se aşterne la picioare ca o pasăre frumoasă,

Aripile şi le întinde ca şi cum s-ar supune

Pînă cînd te îngroapă cu totul în penele-i colorate.

 

Ia seama ca mîna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău

Şi sufletul tău să nu tresalte ca o gheaţă care crapă,

Căci îndată va ţîşni de acolo o pasăre

Şi te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.

 

Există două feluri de tristeţe care se abat asupra sufletului:

Una cu faţa albă şi alta cu faţa întunecată.

Una vine ca o pasăre rănită prăbuşindu-se la picioare,

Cealaltă e ca lumina dimineţii care te ridică la cer.

Fericirea clonelor


Ieri cred că mi-am pierdut vremea cu Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Că nu ştie să scrie se vede de la primele pagini. Cum reuşeşte totuşi să ne prindă în capcană? Poate prin uluirea pe care mi-a provoacat-o această varză metafizico-sexuală. Pur şi simplu nu mă puteam abţine să văd ce enormitate se lăfăie pe paginile următoare.

Sex. Scandal. Simplificare. Cam asta e reţeta lui Houellebecq. Plus un marketing agresiv făcut de autorul însuşi (care recunoaşte că îşi proiectează romanele în functie de probabilitatea succesului comercial şi că petrece cea mai mare parte a timpului în turnee de promovare).

Omul e un cabotin. Am aflat asta citind şi nişte interviuri cu el (dacă tot citisem 300 de pagini, ce mai contau cateva în plus!). Iată un fragment de interviu în care se compară cu Dostoievski (şi îl convoacă şi pe Dumnezeu la întâlnire!):

HOUELLEBECQ: Aş spune că întrebarea dacă dragostea există încă joacă în romanele mele acelaşi rol ca întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu la Dostoievski.

INTERVIEWER: S-ar putea ca dragostea să nu mai existe?

H: Aceasta e întrebarea momentului.

I: Şi ce îi cauzează dispariţia?

H: Ideea materialistă că suntem singuri, trăim singuri şi murim singuri. Nu e o idee prea compatibilă cu dragostea.

I: Ultimul roman, Posibilitatea unei insule, sfârşeşte într-o lume populată de clone solitare. Ce v-a făcut să vă imaginaţi acest viitor cenuşiu în care oamenii sunt clonaţi înainte de a atinge vârsta de mijloc?

HOUELLEBECQ: […] Suntem prinşi în capcană într-o lume de copii. Copii bătrâni. Dispariţia transmiterii patrimoniale înseamnă că un tip bătrân este azi doar o ruină inutilă. Lucrul pe care îl preţuim cel mai mult dintre toate este tinereţea, ceea ce însemnă că viaţa devine automat deprimantă, pentru că viaţa constă, în mare, în a îmbătrâni. (sursa aici)

Din Particulele elementare nu vă dau niciun citat. Dacă o cititţi, o faceţi pe propria răspundere. Nerecomandată persoanelor depresive. Contraindicată persoanelor cu ideaţie suicidară activă.

P.S. Titlul face referire la « mutaţia metafizică » pe care o propune autorul pentru a scăpa de nefericirile speciei umane: eliminarea reproducerii sexuate. Mijlocul tehnic este clonarea. Clonele ar fi fericite şi nemuritoare. Nemuritoare în felul bacteriilor.

 

 

Fişă de lectură: Cealaltă lume a Ceciliei


Bucuria este un fluture
Ce zboară jos, peste câmpuri,
Iar jalea este o pasăre
Cu aripi mari, puternice, negre,
Purtându-te pe sus, deasupra vieţii
Care pluteşte jos, în lumina soarelui şi-n verdeaţă.
Pasărea tristeţii zboară înalt, spre cer
Acolo unde îngerii durerii stau de pază
Pe tărâmul morţii.
Edith Södergran,  16 ani

(Motto la romanul lui Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat …)

… continuarea fişei aici (https://danghenea.wordpress.com/fise-de-lectura/jostein-gaarder-ca-intr-o-oglinda-in-chip-intunecat/)

Nebun sau geniu?


Într-o zi, într-un restaurant, în afara spaţiului şi a timpului,
Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci.
I-am spus delicat omului de la bucătărie
Că le preferam calde
Fiindcă măruntaiele (gătite după reţeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci.

S-au luat la ceartă cu mine.
Nu poţi avea dreptate, nici măcar la un restaurant.
N-am mâncat nimic, n-am mai vrut nimic, am cerut nota
Şi am ieşit să străbat strada în lung şi-n lat.

Cine ştie ce vor să spună toate astea?
Eu nu ştiu, şi tocmai mie mi s-a întâmplat…

(Ştiu că în copilăria fiecăruia dintre noi a existat o grădină
Publică, o grădină a lui ori a vecinului
Şi ştiu bine că stăpână pe aceste grădini era doar joaca.
Şi azi e stăpână tristeţea.)

Le ştiu pe toate astea cu vârf şi îndesat,
Însă, dacă am cerut iubire, de ce mi s-au adus
Măruntaie reci gătite după reţeta din Porto?
Nu e o mâncare să poată fi consumată rece,
Dar rece mi-a fost adusă.
Nu m-am plâns, doar că era rece,
Niciodată nu poate fi consumată rece, dar rece mi-a fost adusă.

(Álvaro de Campos  – Măruntaie după reţeta din Porto, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere de Dinu Flămând)

Depresia nu e o boală nouă


Am găsit mai demult la Sf. Simeon Noul Teolog o descriere a inconştientului care era analogă conceptului freudian de inconştient. Nimic nou sub soare.

Azi, fiind ziua de Sf. Ion, am citit câte ceva din Ioan Cassian (360 – 435), întemeietorul monahismului occidental (dar care s-ar putea sa fi fost din Scythia Minor – Dobrogea de azi). Redau mai jos fragmente din capitolul Despre întristare din scrisoarea către episcopul Castor, intitulată Despre cele opt gânduri ale răutaţii. De remarcat că în literatura creştină multi termeni sunt duali; există o întristare « bună » (pe care azi am numi-o tristeţe normală) şi o întristare « rea ». Asemănarea celei din urma cu conceptul actual de depresie se poate vedea in citatele care urmează.

« […]Scurt vorbind, întristarea tulbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usucă toata puterea şi stăruinţa lui, […]legându-l de gândul deznădejdii.

[..]Caci precum molia roade haina şi caria lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună şi nu-l lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci învaluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. In sfârsit îi pune în minte gândul să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi facut pricină de tulburare şi nu-l lasă să-şi dea seama că nu dinafară vine boala, ci ea mocneste înăuntru, făcandu-se arătată când vine vreo ispită care o da la iveală. Căci niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor.[…]

Când aşadar pentru oarecare pricini, zise « îndreptăţite », ne despărţim de fraţi, n-am tăiat pricinile întristării, ci numai le-am schimbat, fiindca boala ce mocneste înăuntru se poate aprinde şi printr-alte lucruri. De aceea tot razboiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru.[…] »

Doctorii vor prescrie romane


img06430 de carti vor putea fi recomandate persoanelor care au tulburari depresive si de anxietate, de catre medici generalisti si de catre profesionisti in domeniul sanatatii mintale. Eficacitatea acestor carti este sprijinita de studii stiintifice concludente, care au dus la elaborarea unui program intitulat Books on Prescription Scheme (BOPS).

Lista de 30 cuprinde mai ales carti de autoajutor, psihoeducationale si motivationale, dar si 5 titluri de beletristica: Alchimistul, de Paulo Coelho, Bird Cloud, de Annie Proulx, Nunta irlandeză, de Maeve Binchy, Citind în pat, de Sue Gee, Opere alese, de Anton Pavlovici Cehov si Gâsca zăpezilor si alte legende, de Paul Gallico.

Alchimistul si oricare dintre operele doctorului Cehov sunt si pe lista mea. Daca ar fi sa mai numesc trei titluri utile in depresie, acestea ar fi Anna Karenina de Lev Tolstoi, Ciuma de Albert Camus si Anul mortii lui Ricardo Reis de José Saramago.

Daca ati citit carti care v-au ajutat in momente grele, de tristete sau neliniste, comentati, va rog!

[M-am întâlnit la un colţ de viaţă cu mine]


Un interviu cu Oana Pellea. Despre parinti, viata, credinta, boala si moarte.  29 ianuarie e ziua ei de nastere. Imi amintesc si azi cat de entuziasmat am fost cand am vazut-o in chiar rolul ei de absolvire, in 1984, in « Buna seara, domnule Wilde! ». Din prima a fost o mare actrita (intr-o generatie in care au fost multe talente). In timp s-a dovedit si un mare caracter. Interviul (realizat in 2008 de Eugenia Vodă) – aici.

Cameleonul verde de primăvară


Am decis sa adaug si verde la cele 4 culori propuse de Peter Tyrer pentru cameleonul depresiv. Cameleonului verde i-am zis de primavara pentru ca se ascunde uneori sub asa-zisa « astenie de primavara ». Depresiile pe care le-am simbolizat prin cameleonul verde sunt cele in care nu iese in evidenta tristetea patologica (=dispozitie depresiva). Am scris mai mult despre măştile depresiei în Există depresii fără tristeţe?