Papagalii Barcelonei


Unii spun ca papagalul e o specie invadatoare in Barcelona. Dar atunci ce fel de specie suntem noi, cei 2 milioane de turisti, in fiecare an ? Barcelona are in fiecare august mai putini localnici decat populatii migratoare (umane). 

 Unii sustin ca papagalii Barcelonei au inceput sa se inmulteasca in libertate de prin anii ’70 ai secolului XX. Nu cred. Columb a adus in 1493, la Barcelona, in fata primilor regi ai Spaniei, putin aur si multi papagali. Majestatile Lor Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia  au hotarat ca tarile in care cresc asemenea creaturi merita sa fie explorate in continuare.

Si au dat banii pentru a doua expeditie, mai multi decat aurul adus de Columb. Si au cerut papei sa le dea pamanturile unde cresc papagali. Si papa le-a cedat solemn acele pamanturi in anul urmator, la Tordesillas. Ad maiorem Dei gloriam.

Am banuiala ca multi dintre papagalii Barcelonei au radacini catalane mai vechi decat majoritatea locuitorilor umani actuali.

St. Guilhem din desertul noilor barbari


Joi dimineata am simtit maretia, dar si o anumita sacralitate a locului. V-am zis ca o sa revin la St. Guilhem-le-Desert. Si am revenit. Vineri dupa pranz. Citisem o multime de lucruri pasionante despre Guilhem, varul lui Charlemagne, in noaptea trecuta. Si ma reconectasem la acea stare de vraja din copilarie, cand ii citeam bunicii mele legende cavaleresti in timp ce ea baga painea in cuptor.

Vineri dupa-amiaza eram insa doar o particica din acest flux de oameni in miscare catre oriunde cu GPS si camere de filmat. Am mers incolonati spre abatie. Mi s-a parut clar ca Guilhem nu e acolo in weekend. Am facut cale intoarsa fara sa coboram din masina. Ca niste barbari carora le e putin rusine de victoria lor asupra cavalerului neinfrant in lupta si care a crezut ca se poate retrage in desert pentru a se elibera de zadarnicia oricarei lupte.

Nici o poza azi. Poate ar fi trebuit totusi sa fotografiez amatorii de senzatii care sareau de pe Pont du Diable.