Antologia poeziei erotice: Fiji


Ipoteca timpului

de John Puhiatau Pule

Delfini, nectarine, ţestoase,
toate deodată, afară sar dintr-a ta
gură. Lacrimi întinse pe mile întregi, ca marele Râu
al Americii, se scurg din ochii albatrosului
care-şi bâţâie capul lăsat sub sânul tău.

Papagali fascinanţi şi tot aşa porumbei
zboară din grâul palmelor tale
de-a dreptul în rai. O mare tăcută
scoate din rădăcini o insulă şi
tu dormi acolo cu caii dintr-un vis.
…………………………………………………..

Şi când râzi tu parcă
duci vântul prin peşteri de-argint
din insule cu ananaşi umizi şi
frangipani […]
……………………………………………………

Vara te face să râzi şi
adori să înoţi. Iubeşti ce
iubesc şi eu; pescăruşi, munţi, câmpuri
verzi vălurite, cearceafuri de satin, perne de mătase;
tu fugi de ploaia care te caută.

…………………………………………………….

Mi-e frică să dorm pe-ntuneric,
mi-e frică uneori să spun te iubesc.[…]

……………………………………………………….

Marea e ca un magnet pentru pielea
ta fină; înoţi ca şi cum mâine
a trecut ca un nor […]

…………………………………………………….

Stai întinsă ca o pajişte
cu sălcii şi portocali; zâmbeşti
păsărilor care se scălămbăie prin aer;
plângi de-atâta râs şi lacrimile
cad şi eu le beau, amestecate cu vin.

…………………………………………………….

Amintirea e greutatea
de a uita, nu-i aşa? a culege flori care-şi
ţipă mireasma între degetele noastre
şi picurii de ploaie care-nlocuiesc
lacrimi de râs şi-mbujoraţi obraji.

…………………………………………………….

(originalul aici)

 

Sa creasca iarba!


DSCF1682In Parcul Operei au crescut ierburi inalte acolo unde se doborasera copacii pentru a face loc unor viitoare terenuri de tenis. Defrisarea era ilegala. Se intindea deja zgura cand a fost oprita lucrarea.

Si iata ca natura si-a facut repede treaba. A aparut o microsavana de cativa ari.

casaImi place cum a lucrat natura aici si propun sa o angajam si peste drum, pentru o lucrare mult mai ampla: acoperirea cu ierburi a ceea ce trebuia sa fie o emblema a regimului comunist.

Oamenii se pare ca nu au fost in stare sa se decida, in 24 de ani, cum sa inchida aceasta rana a orasului.

Lasati sa creasca iarba!

A explica = a micsora


O valor das coisas não está no tempo que elas duram, mas na intensidade com que acontecem. Por isso, existem momentos inesquecíveis, coisas inexplicáveis e pessoas incomparáveis. (Fernando Pessoa)

(« Valoarea lucrurilor nu stă în timpul cât dureaza, ci în intensitatea cu care se întâmplă.  Astlel, există momente de neuitat, lucruri inexplicabile, persoane incomparabile. »)

Ne petrecem prea mult timp încercand sa uităm, sa explicăm, sa comparăm. Uităm pentru că nu putem să întelegem, explicăm ce nu vrem să întelegem, comparăm fără să întelegem la ce serveste comparatia.

Uitarea, iertarea, vindecarea


Uitarea şlefuieşte memoria. Memoria ziditoare e ţinerea în minte a binelui.  Răul nu există în afara memoriei noastre.

Amintirea răului umple mintea cu nefiinţă. Iertarea nu e deplină decât împreună cu uitarea răului; iertăm deplin doar atunci când putem lăsa răul să se întoarcă în nefiinţa sa esenţială. Şi ne vindecăm astfel de nefiinţă, de acea spumă de nimicuri care ocupă locul binelui.

Dar cum să uiţi?

Făcând lucruri  pe care ai fi bucuros să le accepţi ca dar. Oricum ai primit totul în dar. Aşadar…

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

Uitaţi forma negativă Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Să ne concentrăm pe ce putem face, nu pe ce să nu facem.

Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: « Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei ».  Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut.

Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

Vedem răul în ceilalţi pentru că ne măsurăm pe noi înşine cu o măsură prea uşoară. Ne e frică de presupusa uşurătate a fiinţei noastre şi facem faptele fricii. Frica ţine minte răul, vede peste tot răul, anticipează răul.

Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.

Dar dacă pomul bun se teme că e rău şi nu mai face roade pentru că s-a umplut de frică în loc de sevă?

Fericirea e ca un ecou


« Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine. »

Aforismul de mai sus apartine poetei Carmen-Sylva, Regina Elisabeta a României. Volumul in care a aparut, Les pensees d’une reine (Cugetarile unei regine) a fost premiat de Academia Franceza in 1888.

Carmen-Sylva a fost nu numai o patroana a artelor ci si o poeta talentata. George Enescu ii atribuia chiar geniu. A scris peste o mie de poezii, nouazeci de nuvele, treizeci de opere dramatice si patru romane. Era constienta insa ca regina va umbri poeta:

De ce v-ati pierde vremea voi/ Citind ce scriu? Degeaba toate!/ Abia cand voi fi moartă, poate/ Ma veti vedea ce-am fost spre a zice:/ »A fost, aproape, om ca noi »/ Păcat! A fost regină! » (Regina – traducere de George Coşbuc)

A scris si poezie patriotică. Trupele române au cantat le 1877 si cântecul « De pază la Dunăre », pe versuri de Carmen – Sylva. In acest context,  poezia Steagurile, scrisă in ultimul an de viata, rezumă o viată dedicată unei tări care a uitat prea multe dintre faptele sale:

Batranele steaguri sfinte si eu/ Ce singure stam noi pe pace -/Legende, in cinste, solemne mereu,-/Cu noi lumea n’are ce face.// Din lupte purtate de mult, am ramas/Fasii sfasiate – atarnand,-/Acum ne uitam, si stam fara glas,/Eroi vor fi altii la rand.// Batranele steaguri sfinte si eu/ La praznice suntem purtate,/ Solemne stam altfel, acasa mereu,/ In ruga si’n singuratate.