Umanitate de unică folosinţă


Fix It

– Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună atât de mult timp?

– De fapt, e simplu. Venim dintr-un timp în care dacă se strica un lucru, îl reparam.Nu îl aruncam.

« Din nefericire se aruncă la gunoi nu doar alimente şi obiecte dispensabile, dar adesea chiar fiinţe umane, care sunt aruncate ca nenecesare » (Papa Francisc)

« Numai sălbaticii cred…


… în lupta binelui împotriva răului » (Mihail Şişkin – Părul Venerei)

Nişte oameni « civilizaţi » (orice o mai fi însemnând civilizaţie) au adoptat, în parlamentul belgian, o lege care permite eutanasierea copiilor. Pănă la ora la care scriu, 120 000 de oameni au semnat o petiţie online către Regele Belgienilor, cerându-i sa nu semneze această lege. Petiţia aici

Cartea săptămânii (XIII)


img071Personaje cu nume romane (Septicius Clarus, Vespasian, Crispus) se misca intr-un decor postmodern in care isi fac loc doar doua denumiri geografice actuale (speciale pentru autoare) – Parisul si Marea Neagra.

Alegoria lupilor atacand Santa Barbara se petrece la acest Pont Euxin unde Ovidiu si-a scris Tristele – Ovidiu care este una dintre referintele constante ale Profesorului (Septicius Clarus), si ale carui Metamorfoze furnizeaza pretextul literar al romanului Juliei Kristeva.

Barbaria se dovedeste a fi interioara, nu exterioara. Barbarii nu sunt la porti ci bine inserati  in banalitatea cotidiana. Banalitate a raului.

« Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face sa-ti fie rusine desi in secret iti place – dar chiar este atat de secret? Secretul banalitatii este un jeg psihic, psihicul ca o excretie de negandit. Murdareste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, razbunator, pune un lup, mascheaza-te, strecoara-te, fii realist – stii unde duc iluziile -, pierde-ti iluziile. »
Disparitia ultimului martor al raului inseamna oare ca nu exista crime?  Ca exista doar lupii si nimicul?
Presupune ca esti anonim: e ca si cum ai spune ca esti nimeni. Se poate comite o crima impotriva nimanui? Va intreb. Necunoscutul a fost candva enigmatic, divin sau stiintific. Astazi, la Santa Barbara, necunoscutul este punerea in scena a unei non-crime. Cand nu sunt lupi, oamenii sunt nimeni. Asa ca pot fi morti, moartea nimanui, dar nu exista crime. Nici o neliniste, angoasa, cerere, proces, nimic nu misca, totul este suspendat in fata Anonimului.

Cartea săptămânii (VIII)


coperta1 Viaţă şi destin a fost publicat in 1980, in Elvetia, la doua decenii de la terminarea lui si la 16 ani de la moartea autorului.

Cartea a fost publicata, 8 ani mai târziu, cu suprimarea anumitor pasaje, si in Uniunea Sovietica gorbaciovista. Statul sovietic a disparut trei ani mai tarziu; atunci cand manuscrisul romanului Viaţă şi destin fusese confiscat de KGB, secretarul adjunct al CC al PCUS spusese ca ar trebui sa ramana la secret pentru vreo doua-trei sute de ani, dar istoria a vrut ca statul sovietic sa dispara in doua-trei decenii.

Vasili Grossman este ceea ce as numi un umanist radical; el denunta tendinta inerenta a oricarui stat de a deveni totalitar; denunta, de asemenea, puterea nociva a ideologiilor.

« Pe când Cehov a spus: Dumnezeu sa se dea la o parte, asa-numitele idei progresiste sa se dea la o  parte, noi sa incepem cu omul, sa fim buni, atenti fata de om, oricine ar fi el – arhiereu, taran, fabricant, milionar, ocnas din Sahalin, ospatar; sa incepem prin a respecta, a intelege, a iubi omul, fara asta nu vom realiza nimic. » (p.287)

Si Vasili Grossman scrie bine. Cele aproape 900 de pagini ale romanului iti par prea putine dupa ce te obisnuisei cu vraja tesaturii de destine mari si marunte.

Si sunt aproape sigur ca in aceste sute de pagini lipseste cuvantul ură. Desi prezinta SS-isti si evrei mergand spre camerele de gazare, gardieni si deportati in gulag, bombardamente distrugatoare si oameni care mor de foame sau frig, vocea autorului ramane ingaduitoare cu oamenii, asa cum sunt.