De ce nu am avut un Havel?


S-au implinit azi doi ani de la trecerea dincolo a lui Havel.

Am auzit adesea intrebarea « De ce nu am avut un Havel? ».

Hai sa citim inceputul uneia din scrisorile din inchisoare ale lui Vaclav Havel catre sotia sa Olga.

« Draga Olga,

In ultimii ani, de fiecare data cand am reflectat asupra responsabilitatii sau am discutat despre ea cu cineva, ma tot gandesc la o ilustrare triviala: noaptea ma sui in ultimul vagon al unui tramvai si am de mers o statie. Vagonul este gol si, intrucat taxa se achita punand o coroana intr-o cutie, nu e nici macar un conductor (din cate stiu, acest sistem de autotaxare nu mai este folosit in tramvaiele pragheze). Asa ca pot alege sa pun taxa in cutie sau nu: daca nu o fac, nu ma va vedea si nu ma va descoperi nimeni; niciun martor nu va putea depune marturie despre infractiunea pe care am savarsit-o. Asa ca sunt pus in fata unei mari dileme, indiferent cati bani as avea la mine: sa platesc sau sa nu platesc?[…] »

Daca am citi mai departe am descoperi si motivul pentru care Havel a aparut (si a fost vazut si apreciat de concetatenii sai!) la Praga, nu la Bucuresti.

Asadar, de ce nu om fi avut si noi un Havelescu?

Zoon politikon


In afara de Cetăţeanul Havel pleacă în vacanţă (Cehia, 2006) si Doamna (Franta-Marea Britanie, 2011, in regia lui Luc Besson; Doamna este Aung San Suu Kyi – militanta pentru democratie in Birmania, laureata a premiului Nobel in 1991), programul festivalului de film CINEPOLITICA, ofera timp de 10 zile (11 – 20 iunie 2012) si alte interesante intalniri: cu fostul presedinte François Mitterand (in Le Prince et son image), cu Simeon al II-lea al Bulgariei (in Băiatul care era rege) cu Toscana comunista a anilor ’80 (in Cronaca della Toscana rossa), ca sa dau doar cateva exemple care m-ar putea atreage la Muzeul Taranului, la cinema Studio, sau la sala Elvira Popescu.

Rusalce


Tocmai am urmarit, pe Mezzo, Rusalka. E un exemplu excelent pentru a arata cat de multa poveste creeaza muzica sau despre cum este o poveste in primul rand ritm si muzicalitate. In rolul titular, Renée Fleming. Mi-a placut foarte mult prestatia scenica. Vocea e frumoasa si dramatica, si ma alatur aplauzelor Presedintelui Havel (un amator de opera, de altfel; clipul spre care am dat link prezinta un fragment din spectacolul de la Opera Nationala din Praga  la aniversarea a 20 de ani de la Revolutia de Catifea).

As spune insa ca Valentina Nafornita este cel putin in aceeasi liga. Am mai scris despre solista Operei Nationale din Bucuresti si o urmaresc in continuare cu atentie si placere.

Incitat de frumusetea acestei arii, am cautat-o si in alte interpretari. Iata inca trei variante ale frumusetii vocii umane: Lucia Popp, Angela Gheorghiu si Anna Netrebko.

Sfârşit de capitol


« Pentru a determina calitatea unei democratii nu trebuie «sa fii cineva». Celebrul judecator american Louis D. Brendeis are dreptate: «Functia politica cea mai importanta este aceea de simplu cetatean». A nu lua in serios aceasta functie poate conduce la dezastru si la cea mai grava dintre demisiile morale cu putinta.[…]

Exista drepturi si raspunderi care pot fi delegate. Exista insa si cele care nu pot fi trecute in seama altcuiva sub nici un chip. Nu poti urî sau iubi prin procura. Tot asa, nu poti sa delegi anumite raspunderi cetatenesti. Ideea ca iti indeplinesti  obligatiile de cetatean doar pentru ca in ziua alegerilor votezi este falimentara.[…] Alesul trebuie sa simta, in fiecare clipa, ca nu exista fara vointa celui care l-a ales. »

(Cetatean vs Locuitor,  in Absurdistan – o tragedie cu iesire la mare de Dorin Tudoran)

Un capitol se incheie. Depinde de noi cum il scriem pe urmatorul.

În Absurdistan


« Tragedia omului modern nu este ca stie din ce in ce mai putin despre intelesul vietii sale, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin » (Vaclav Havel)

« Viata este darul lui Dumnezeu pentru tine. Felul in care iti traiesti viata este darul tau pentru Dumnezeu. »

(Citite in Absurdistan – o tragedie cu iesire la mare de Dorin Tudoran)

Depresia de duminica


E vineri spre sambata. E timpul pentru un vaccin impotriva tristetii de duminica dupa amiaza.

« Cea de-a patra dintre dispozitiile mele proaste – o numesc depresia de duminica – nu este nici ea o dispozitie specifica inchisorii; fara indoiala, aceasta exista, intr-o gama variata de prefiguratii, char si cand eram liber. […] Si cand incepe sfarsitul de saptamana, indiferent cat de eficient incerc sa fiu, mereu simt ca trece prea repede si ca nu reusesc sa fac toate acele lucruri pe care le asteptam cu nerabdare. […] S-a scris mult despre atmosfera mohorata si sumbra a duminicilor din marile orase […] Este vorba, in principal, despre ceea ce sociologii numesc problema timpului liber; omul modern s-a indepartat de semnificatia si de esenta originara si mitica a ocaziilor festive, iar tot ceea ce ramane este un gol. Poate depresia mea de duminica din inchisoare este doar o forma extrema sau un rasunet distorsionat al unei probleme obisnuite a civilizatiei, si anume, duminica. Eu consider ca aceasta stare este una dintre fisurile uzuale prin care neantul, acea fata moderna a diavolului, se strecoara in vietile oamenilor »

(Vaclav Havel – Scrisori catre Olga ; scrisoarea 72, 14 martie 1981, al doilea an de închisoare)