Divorţul e o traumă pentru copil?


Răspunsul scurt e: da.

Răspunsul mai nuanţat e că divorţul ca atare nu e decât vârful unui aisberg a cărui forţă de lovire depinde de partea care se află sub apele mai mult sau mai puţin agitate de la suprafaţă. Adevăraţii factori se risc sunt intensitatea, frecvenţa şi stilul conflictelor dintre părinţi.

Pornind de la aceste date, s-a crezut o vreme că o separare precoce a unui cuplu conflictual ar face mai mult bine decât rău copilului. Ipoteza s-a dovedit adevărată doar pentru cazurile în care stilul de conflict includea violenţa fizică frecventă. Altminteri, o mare parte dintre cuplurile intens conflictuale înainte de divorţ rămân la aceeaşi intensitate a conflictului şi la 3 ani după.

1. Intensitatea conflictului

Efectele conflictelor intense sunt diferite în funcţie de vârsta copilului. În prima copilărie, afectează ataşamentul, generând anxietate. La copiii mai mari şi la adolescenţi, conflictele intense între părinţi pot genera comportamente agresive, depresie, anxietate, scăderea stimei de sine. Fetele şi băieţii sunt egal afectaţi de nivelul înalt de conflictualitate în familie.

2. Frecvenţa conflictelor

Frecvenţa mare a conflictelor între părinţi e importantă (în sens negativ) pentru că prezintă un risc mult mai mare decât conflictele rare să modeleze stilul comportamental al copilului, înclinându-l fie spre antisocialitate, fie spre evitarea cu orice preţ a conflictelor. În plus creşte riscul ca el să fie angrenat în conflicte sau să se perceapă ca parte a conflictului (sau chiar cauză a conflictului dintre părinţi, autoînvinovăţirea crescând riscul depresiei la copil)

3. Stilul conflictelor

  • Ostilitatea deschisă (palme, ţipete, dispreţ, bătaie de joc) între părinţi este mai dăunătoare decât stilul pasiv-agresiv (resentimente, tensiuni nevorbite). Afectează negativ în mod egal fetele şi băieţii
  • Stilul pasiv-agresiv are efecte negative mai pronunţate asupra fetelor.

Cum poti totuşi ieşi cu bine dintr-o familie scindată? Majoritatea copiilor reuşesc. Înţelegerea procesului prin care se ajunge la rezilienţă după o asemenea trauma e în continuă mişcare, pentru că mişcătoare sunt şi formele familiale contemporane.

E destul de clar că există câţiva importanţi factori moderatori ai impactului negativ al conflictualităţii parentale:

  • o bună comunicare cu cel puţin un părinte
  • relaţii semnificative ale copilului cu membri ai familiei extinse (bunici, unchi, mătuşi)
  • sprijinul emoţional al fraţilor
  • o relatie caldă cu părinţii (pare să aibă importanţă mai mult pentru fete)
  • un grup de prieteni care să-l sprijine (pentru adolescent)

Conflictul dintre părinţi nu e doar o problemă între adulţi. De gestionarea conflictului depinde şi eficienţa în rolul de părinte. În loc să vă propuneţi să faceti în aşa fel încât copilul să nu vadă că vă certaţi, propuneţi-vă ca el să poată vedea cum se pot negocia diferenţele şi cum se pot depăşi momentele grele.

Cuvinte încrucişate (4): Roşu şi negru


flandra1 Cartea săptămânii este Drumul Flandrei de Claude Simon.

5 Să omori o pasăre cântătoare (To kill a mockingbird) este filmul săptămânii – filmul aici

1 Porunca a şaptea: fură ceva mai puţin e un titlu foarte actual al unei piese de Dario Fo

2 Lachrimae Caravaggio e un spectacol pe care l-am descoperit datorită prezenţei recente a lui Jordi Savall în România.

3 Catone in Utica de Leonardo Vinci va fi reprezentată în 2015 la Bucureşti (informaţia am luat-o de aici); mi-ar plăcea să-l aud pe Fagioli.

7. Un răspuns personal, afirmativ, noniritativ, direct şi actual e un răspuns asertiv (vezi formula PANDA aici)

Noi şi Pilat din Pont


Pilat merită simpatia noastră, nu pentru că ar fi fost un om bun aflat în mod tragic în eroare, ci pentru că nici noi nu suntem mult mai buni. Poate că noi credem în Isus, dar nu credem în ideile sale, cel puţin nu în ideile lui despre violenţă, adevăr şi dreptate.
(Miroslav Volf – Excludere şi Îmbrăţişare)

[…] sinele celuilalt contează mai mult decât adevărul meu. Cu toate că trebuie să fiu gata să mă neg pe mine de dragul adevărului, nu-mi este permis să-l sacrific pe celălalt pe altarul adevărului meu. Isus, care a pretins a fi Adevărul, a refuzat să folosească violenţa pentru a-i « convinge » pe aceia care nu recunoşteau adevărul lui. (idem)

Iertarea şchioapătă atunci când îi excludem pe duşmanii noştri din comunitatea oamenilor şi ne excludem pe noi înşine din comunitatea păcătoşilor » (ibidem)

Rate this:

 

 

 

Nebunia normalitatii


Pe 18 decembrie 2012, Danielle Canarelli, psihiatru francez, a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru « omucidere involuntară ».

Ce s-a întâmplat?

Joel Gaillard, pacient cu schizofrenie, l-a ucis pe partenerul bunicii sale si a fost declarat lipsit de discernamânt. Familia victimei s-a indreptat împotriva medicului care l-a tratat pe Gaillard timp de 4 ani si l-a vazut cu 20 de zile inaintea faptei.

In esenta, doctoritei Canarelli i s-a reprosat ca nu a impus internarea nevoluntara si ca a anuntat politia dupa 3 ore din momentul in care pacientul a parasit camera de garda; judecatorul a spus: « asta inseamnă ca un pacient a plecat in oras in timp ce chiar dumneavoastra ne spuneti ca era in stare proasta si putea face rau ». Rau pe care l-a facut peste 20 de … zile!

O judecata complet irationala a unei societati care are nevoie de tapi ispasitori.  Si un precedent inacceptabil in redefinirea profesiei psihiatrice.

[Orgie lentă de bandiŢi stupizi]


« Situația Portugaliei, proclamată Republică, este cea a unei mulțimi amorfe de prăpădiți, guvernată de o minoritate violentă de șmecheri și lacomi. Constituționalismul republican, ca să-l descriem în termeni blânzi, a fost o orgie lentă de bandiți stupizi » (Fernando Pessoa O dictatură de inferiori, articol scris in 1935, la 25 de ani de la proclamarea republicii, si interzis de cenzură)

Matineul de sâmbătă (V)


Easy Street (1917). Filmul integral – aici

Si, pentru ca dragostea a restabilit ordinea pe Easy Street, aici am pus Love is the law (Suburbs, 1984).

Carmen crede insa ca « L’amour est enfant de Bohême,/ il n’a jamais, jamais connu de loi », deci ca indragostirea ar fi un factor de dezordine. Aici – Angela Gheorghiu cântând Habanera.

Să ne fie ruşine!


Peste 50% dintre noi cred, în anul de graţie 2012, că persoanele care suferă de schizofrenie sunt violente şi ar trebui ţinute undeva departe de societate pentru că reprezintă un pericol permanent.

În aceste condiţii, nici nu am de ce să mă mir de ideile primitive promovate de un reportaj difuzat ieri seară la TVR despre « aceşti psihopaţi lăsaţi în libertate ». În final ecranul era acoperit cu litere mari, roşii (de sânge!!!), care ne anunţau că, într-un an, persoanele cu schizofrenie comit 500 de infracţiuni violente.

Să zicem, de dragul discuţiei, că ar fi o cifră reală (ca profesionist implicat vreme de câţiva ani în proiecte pentru persoanele cu probleme severe de sănătate mintala aflate în penitenciare sau în spitale de psihiatrie  şi măsuri de siguranţă, cred că este o supraevaluare).  Ştiţi câte infracţiuni cu violentă comit, într-un an, persoanele « normale »? Peste 80 000. Altfel spus: din 400 de persoane cu schizofrenie, una singură va comite, anul acesta, o infracţiune violentă, dar « normalii » au o rată de 1 la 200, adică dublă.

Şi ăsta e doar vârful aisbergului violenţei « normalilor ». Vreţi să vorbim despre cele peste 2000 de femei bătute zilnic de partenerii lor « normali »? Dintre care 60-70 sunt omorâte în bătaie în fiecare an. De « normali », desigur. În aproape toate cazurile fiind implicat şi consumul abuziv de alcool. Dar alcoolul consumat excesiv de cel putin 4 milioane de români nu e un pericol atât de mare pentru societate precum schizofrenicii lăsaţi în libertate, nu-i aşa?