Tableta antipsihotică (6): 2+2 = 4,5?


« La meilleure définition que je connaisse de la névrose et de la psychose est la suivante : le psychotique sait que deux et deux font cinq et pense qu’il faut être fou pour ne pas le voir, alors que le névrosé sait très bien que deux et deux font quatre, et ça lui paraît intolérable. »(Boris Cyrulnik Mémoire de singe et paroles d’homme )
(« Cea mai bună definitie pe care o cunosc a diferenței dintre nevroză si psihoză este următoarea: psihoticul spune că doi plus doi fac cinci si crede că trebuie să fii nebun ca să nu-ți dai seama de asta, în timp ce nevroticul știe prea bine că doi plus doi fac patru si asta i se pare intolerabil. »)
 

ap1

Tableta antipsihotică (5)


Tous ces regards qui me mangent … Ha, vous n’êtes que deux ? Je vous croyais beaucoup plus nombreuses. Alors, c’est ça l’enfer. Je n’aurais jamais cru … Vous vous rappelez : le soufre, le bûcher, le gril .. Ah ! Quelle plaisanterie. Pas de besoin de gril : l’enfer c’est les autres (Jean-Paul Sartre – Huis clos)
(« Toate aceste priviri care ma devoreaza… A, nu sunteti decat doi? Va credeam mult mai multi. N-as fi crezut niciodata… Va amintiti: pucioasa, rugul, gratarul incins… Oh! Ce gluma! Nu-i nevoie de gratar: infernul inseamna ceilalti. »)
Infernul este format din ceilalti. Dar ceilalti sunt eu. Cand usile sunt deschise, cand « dusmanul » fuge sau lupta, pare ca suntem diferiti. Dar atunci cand, ca in piesa lui Sartre, celalalt nu mai poate fi fugarit (pentru ca usile sunt inchise), nici nu mai poate fi omorat (pentru ca suntem toti morti deja), descoperi ca « am gasit inamicul si inamicul eram noi ».

ap1

Un troleibuz numit dorinta


« Desigur, nu puteam lãsa acele medicamente sã-mi altereze sãnãtatea: de aceea mã prefãceam doar cã le iau şi le ascundeam sub saltea (total lipsit de originalitate, dar adevãrat !!). Se ştie doar: unui om bolnav i-ar fi fãcut bine, dar eu eram sãnãtos. […]

Ceea ce inainte era plãcut, mai ales grija sporitã a iubitei, a devenit obositor. Vroiam atât de mult singurãtate…atât de mult incât ii numãram silabele …mai rãu, nu ştiu ce inspiraţie proastã mi-a venit, cã am crezut de cuviinţã ca boala mea sã avanseze. Habar nu aveam cã asta avea sã mã scoatã din camera mea, iar lucrul acesta era ultimul pe care il doream.[…]

Totul a inceput când mã aflam intins in pat, iar apoi nu mai eram aşa: stãteam pe nisip, iar tavanul devenise un cer de azur, impenetrabil…apoi am plutit uşor, ca purtat de un curent maritim, spre o imensã patã orbitoare…Când cerul a redevenit tavan şi nisipul pat, m-am dat jos buimãcit şi, vrând sã imi pun papucii, am observat cum piciorul imi aluneca pe lângã ei.[…] »

Eu nu va mai spun decat ca toate astea se petrec pe suprafaţa planã a unui geam de troleibuz, intr-un blog numit creeazalumea.